Thu, Dec 8th, 2016

Toyota promite reducerea consumului cu 20% pentru noua generaţie de motoare şi sisteme hibride

Toyota va introduce anul viitor un motor pe benzină cu 4 cilindri de 2.5 litri, un nou sistem hribrid şi cutii de viteze automate cu 8 şi 10 trepte care vor permite o reducere cu până la 20% a consumului de carburant.

Toyota şi-a propus un obiectiv ambiţios ca până în 2050 să reducă emisiile de dioxid de carbon cu 90%, considerând că la vremea respectivă va comercializa doar maşini hibride şi electrice.

Ca parte a acestui plan, constructorul japonez pregăteşte pentru anul viitor o serie de lansări care vizează întregul tren de rulare al unei maşini. Primul pe listă este un motor de 2.5 litri cu 4 cilindri şi injecţie directă, primul din noua familie Dynamic Force Engines, care va avea o putere mai mare prin scăderea pierderilor de energie determinate de fricţiunea internă. Datorită eficienţei sporite, noua unitate de propulsie va avea un consum cu circa 20% mai mic.

De asemenea, Toyota va lansa şi noul sistem de propulsie hibrid Multistage Toyota Hybrid System II, mai mic, mai uşor şi mai compact decât actuala versiune. Potrivit japonezilor, principala noutate este că generatorul va fi capabil să furnizeze putere către roti atunci când maşina rulează în mod integral electric, ceea ce înseamnă o îmbunătăţire a acceleraţiei cu circa 10%.

Pe lângă aceste noutăţi, Toyota pregăteşte şi o nouă generaţie de cutii de viteze automate cu 8 trepte (Direct Shift-8AT) şi 10 trepte (Direct Shift-10AT), ultima dintre ele fiind dezvoltată în special pentru maşini premium cu tracţiune spate, astfel că probabil va fi implementată şi pe viitorul Lexus LS, programat să apară în 2019.

Următorii 5 ani vor fi însă la fel de plini pentru japonezi, care intenţionează să aibă o gamă complet nouă formată din 9 motoare, 4 cutii de viteze şi 6 sisteme hibride. Astfel, până în 2021, Toyota şi-a propus ca aceste noutăţi se fie prezente pe 60% dintre maşinile comercializate în Europa, SUA, şi China.

Via Motor1www.automarket.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

All Rights Reserved