Fri, May 6th, 2016

Sportiva pentru familişti: Toyota GT86 Shooting Brake Concept e spectaculoasă

Toyota GT86 Shooting Brake Concept este o demonstraţie că sportivele de curse se pot adresa şi familiştilor, însă conceptul nu va fi lansat şi în producţie de serie.

Divizia australiană a celor de la Toyota a creat un concept special derivat din sportiva de curse GT86, care începând din acest an beneficiază de propria competiţie la Antipozi.

Sub numele Toyota GT86 Shooting Brake se ascunde un concept prin care producătorul japonez vrea să ne demonstreze că sportivele de curse pot fi adaptate inclusiv pentru persoanele familiste.

“Conceptul Shooting Brake este o opţiune de clasă pentru cuplurile active sau a doua maşină pentru familiile care vor ceva diferit. Se potriveşte atât pentru plecările din weekenduri, cât şi pentru circuit, este o maşină pe care ai cumpăra-o cu mintea şi inima”, spune Brad Cramb, directorul de marketing al Toyota.

Dacă îţi verifici deja contul bancar pentru a afla dacă ţi-ai putea permite o astfel de maşină, avem şi o veste proastă: Toyota nu are nicio intenţie să dezvolte conceptul într-un model de serie, acesta fiind practic un simplu exerciţiu de imaginaţie al diviziei australiene.

“Niciodată să nu spui niciodată. Mi-ar plăcea ca acest concept să ajungă în producţie, dar este în mare măsură doar un concept care demonstrează pasiunea Toyota pentru maşini”, explică Tetsuya Tada, inginerul şef al proiectului GT86.

Chiar dacă este doar un concept, Toyota GT86 Shooting Brake a fost condus pe circuit şi, cel mai probabil, utilizează acelaşi motor cu 4 cilindri de 2 litri care alimentează şi modelul de serie.

Via Autocarwww.automarket.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

All Rights Reserved