Fri, Apr 15th, 2016

Toyota uBox Concept poate fi folosită ca birou mobil prin eliminarea scaunelor spate

Toyota a realizat un concept prin care evidenţiază cum vor arăta maşinile viitorului dedicate generaţiei care în prezent are între 10 şi 20 de ani. Scaunele spate pot fi eliminate pentru mai mult spaţiu.

Constructorii auto încep să acorde din ce în ce mai multă atenţie Generaţiei Z, din care fac parte tinerii care s-au născut între jumătatea anilor ’90 şi jumătatea anilor 2000 şi care, peste numai câţiva ani, vor începe să cumpere maşini. Se spune că această generaţie s-a născut cu telefonul în mână, iar accesul la internet este la fel de banal şi necesar precum alimentaţia.

Toyota încearcă să anticipeze nevoile acestei generaţii în termeni de maşini şi, împreună cu o echipă de studenţi de la Universitatea Clemson din Statele Unite, a realizat conceptul unei maşini potrivite pentru aceştia.

Rezultatul este Toyota uBox Concept, o maşină cu 5 locuri care beneficiază de un motor electric special adaptat pentru încărcarea diverselor dispozitive mobile ale celor 5 pasageri. În plus, scaunele din spate pot fi îndepărtate cu uşurinţă pentru a crea mai mult spaţiu în interior, element adecvat pentru un birou office mobil.

“Consumatorul tipic de uBox este un antreprenor tânăr care vrea un vehicul ce poate oferi utilitate şi recreere pe parcursul weekendului, dar şi spaţiu generos pentru un birou office sau pentru lifestyle în timpul săptămânii”, explică Toyota raţionamentul folosit pentru dezvoltarea acestei maşini.

În plus, Toyota a folosit pentru caroserie o combinaţie de fibră de carbon şi aluminiu pentru ca masa totală să fie cât mai mică. Obiectivul este că o astfel de maşina să fie lansată în producţia de serie în 2020.

Via MotorTrends, foto: www.automarket.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

All Rights Reserved