Wed, Mar 2nd, 2016

Hyundai Ioniq se dezvăluie în primele fotografii oficiale: ceva mai bine decât rivalul Toyota Prius

Dacă Toyota Prius mizează pe un design care a suscitat întotdeauna controverse, noul rival construit de Hyundai pare ceva mai “prietenos” la nivel estetic. El este noul Hyundai Ioniq.

Hyundai Ioniq este unul dintre cele mai importante modele pe care marca sud-coreeană le lansează în acest an, iar datorită acestui fapt suntem puțși zilnic în fața unei avalanșe de informații legate de primul model din lume care va putea fi comandat, după nevoi, în versiune hibridă, hibridă plug-in (încărcabilă la priză) sau 100% electrică.

Dacă alaltăieri am văzut în premieră o serie de schițe care ne dezvăluie partea frontală și interiorul noului model, astăzi avem în față primele fotografii reale ale mașinii. Ioniq ne este prezentat din semiprofil spate și din interior, astfel că putem deja să ne facem o idee legată de liniile pe care a mizat Hyundai atunci când a desenat această mașină. 

Considerat de mulți principalul rival al lui Toyota Prius la nivel mondial, noul Hyundai Ioniq păstrează ideea unei mașini cu design construit pentru a fi cât mai eficient din punct de vedere aerodinamic, astfel că linia de coupe anunțată anterior de Hyundai pare mai degrabă una inspirată de liniile lui BMW Seria 5 GT, cu un hayon înălțat care se termină într-o lunetă dublă care probabil că nu va fi cea mai bună soluție când vine vorba de vizibilitate. Per total, mașina pare echilibrată, însă așteptăm galeria foto oficială cu fotografii din toate unghiurile pentru a ne da cu părerea.

152 CP în versiunea hibridă

Până una-alta, aflăm astăzi că Hyundai Ioniq are un șasiu construit jumătate din oțel, jumătate din aliaj din aluminiu, scopul inginerilor fiind acela de a reduce pe cât posibil masa mașinii. Elementele structurale destinate protecției habitaclului în caz de accident sunt construite dintr-un oțel de înaltă rezistență, în timp ce capota, hayonul sau elementele suspensiei mizează pe aluminiu.

Sub capota versiunii hibride a lui Ioniq vor sta două motoare despre care Hyundai susține că se numără printre cele mai eficiente din lume. Primul este un 1.6 Kappa GDi pe benzină care are cea mai ridicată eficiență termică din lume (40%, conform inginerilor sud-coreeni), al doilea este un propulsor electric. Puterea comună dezvoltată de ansamblul hibrid este de 152 de cai putere, transmisia fiind asigurată de o cutie automată cu două ambreiaje.

Hyundai nu oferă încă date și informații legate de mult-așteptata versiune electrică a lui Ioniq, astfel că pentru a afla autonomia maximă a primei mașini full-electrice Hyundai va trebui să mai așteptăm câteva zile, până la prezentarea oficială din Seul a modelului.

via Hyundai, www.automarket.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

All Rights Reserved